Poveste incredibila de Valentin’s Day, cu mulțumiri speciale B&B SHOP.

Se cumpara un ceas de la BB Shop AFI Ploiesti in data de 13 Februarie (zi cu ghinion așa cum veți vedea in continuare), pentru a fi dăruit cuiva drag. Seara, persoana care l-a primit, se uita la el, îl probează și decide ca ar vrea un alt model. Returul este refuzat de magazin, fiind oferite doua variante: trimitere in service și constatare defecte apoi decizie înlocuire (durata proces aproximativ 2 săptămâni) sau sa se deplaseze cumpărătorul in magazinul Unirea din București, unde returul se poate realiza pe loc.
Ce poate fi mai frumos intr-o seara de Vday decât un București ploios și aglomerat, in drum către service-ul BB și alegerea ceasului dorit?
In fine, ajungem la locație, cam plin, stam la rând, doamnele de la customer service mai plictisite decât ploaia de afara. Toți cu reclamații. Ne vine și noua rândul. Completam un formular și ni se ia ceasul ‘in spate’, la nenea ceasornicar, cel care va da ok-ul pentru înlocuirea ceasului.
In timp ce așteptam și ascultam inevitabil celelalte reclamații, glumesc cu prietenul meu: “cum ar fi sa iasă din cămăruța minune și sa ne spună ca si ceasul nostru e zgâriat?”
Nu glumiți la BB Shop Service Unirea.
Iese doamna, ne striga numele și ne anunța ca ceasul nu se poate înlocui pentru ca prezintă defecte vizibile (zgârieturi).
Ne-am enervat, un domn de la rând îmi șoptește sa mergem la OPC ca se rezolva, ii spun doamnei ca se Înșeală și ca lucrurile nu vor rămâne așa. Ma roagă sa aștept sa mai ceara o părere. Asta m-a enervat și mai tare. A doua părere doar pentru ca am ripostat? Dacă taceam, plecam cu acel verdict? Intra totuși și revine rapid “da, este zgâriat”.
Plecam nervoși și dezamăgiți gândindu-ne ce defect o fi putut vedea ăla la vreo lupa de ne-a refuzat schimbul și cum ar fi inutil sa mergem la OPC pentru ca probabil și ei au lupa și sunt zgârieturi cu care l-am achiziționat și nu vom putea dovedi ca nu e vina noastra. Ajunși acasă vedem un ceas zgâriat serios pe marginea cadranului, un defect care nu putea fi trecut cu vederea nici la achiziție, nici când l-am refuzat aseară pt ca nu îmi plăcea design-ul lui.
Și atunci rămâne doar varianta in care el sa fi fost zgâriat in cămăruța din spate, ceea ce mi se pare incredibil de incredibil.

Vom scrie și la OPC, chiar dacă nu vom avea o soluționare favorabilă, pentru ca întâmplarea este una incredibila și trebuie avuta in vedere la supravegherea activității acestei unități comerciale.
In plus, poate este de ajutor și altcuiva…..

Ai un retur de făcut? Cere sa se facă evaluarea in fata ta, altfel poți sa ai parte de surprize ca aceasta. Surprize de care este oricum plin Internetul, marca BB Shop.

 

Mulțumim B&B Shop / BB Collection

 

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Current month ye@r day *