De ce să căutăm doar joburi la care ne pricepem când am putea începe să ne pricepem?

Vorbeam nu de mult despre zona mea de confort (în iulie anul trecut), jobul ăla part time și drăgălaș care nu îmi permitea să îmi cumpăr mașină și să mă mut de acasă, în chirie. Știți ce s-a întâmplat cu el? M-am trecut pe full time, am muncit destul de mult și dupa vreo 6 luni am aplicat pentru programul ”Prima Casa”. Pe 20 martie anul ăsta, de Ziua Internațională a Fericiri, mi-am luat un apartament cu două camere într-o zonă destul de mișto a orașului în care locuiesc, Ploiești 🙂

Pe principiul ”You can do it, if you really want” (un cântec mișto cu care v-ați putea începe diminețile), acum îmi caut un job la fel de bine plătit ca cel de acum ca să mă pot menține pe linia de plutire și, de ce nu, să îmi iau și mașină la anul 🙂

De ce îmi caut alt job? Compania ”mamă”, unde lucrez de 6 ani, unde am cunoscut o grămadă de oameni frumoși din toate punctele de vedere, o a doua familie, compania care m-a dezvoltat personal și profesional și pe baza căreia mi-am luat căsuță (ceea ce e priceless pentru mine), se mută în alt oraș. Aș urma-o cu drag dacă finanțele nu ar fi o problemă. Să fac naveta pe aceeași bani nu mă coafează prea mult.

Vânez site-uri de job-uri, mi-am trimis CV-ul câtorva prieteni… Vreau să am un job cu satisfacții personale și profesionale și sunt dispusă să muncesc pentru asta. Și 12 ore pe zi, de luni până vineri. Nu de muncă îmi e frică, ci de faptul că nu găsesc oportunitatea.

learn

Înainte de a intra în panică, m-am gândit să mai învăț lucruri. Cauți un expert în Excel și eu nu sunt? În următoarele trei seri studiez Excel până devin expertă. Vrei să cunosc limba germană, nivel conversațional? Am vreo 2 GB de cursuri de limba germană în laptop, descarcate pentru zile ploioase. E timpul să ”șterg praful” de pe ei și să mă iau de învățat.

Nu numai că îți menții creierul antrenat continuând să înveți, dar devii, evident, și din ce în ce mai bun, și te pregătești și pentru your dream job, unde cu puțin noroc și perseverență, poți lua un interviu în fața altuia cu experiență.

Ai nevoie doar de un plan de acțiune pe care l-ai putea începe chiar în acest moment… Să îl planifici măcar 🙂 
Apoi lasă internetul să îți ofere toate materialele necesare, gratuit.

 

In case I don’t see you again… Good morning, Good afternoon and Good night. (replică din The Truman Show)
sau mai bine zis … Guten morgen, Guten Tag und Guten Nacht!

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Current month ye@r day *