Mereu la prima întâlnire…

Îi mai vezi uneori pe stradă, prin parc, în restaurant.

Îi recunoști după nesiguranță, stângăcie și grija pentru un date reușit atunci când se văd prima oară. Parcă sunt în căutare de subiecte de discuție. Se privesc destul  de mult în ochi, par că au ce își spune, se străduie să placă celuilalt. Sunt interesați unul de celălalt, se analizează discret când prind o ocazie de neatenție a partenerului de conversație.

prima

Oameni îndrăgostiți la primele întâlniri: se sorb din priviri. Se țin numai de mână. Se sărută des. Își savurează unul altuia vorbele. Sunt desprinși de realitate pentru o realitate doar a lor. Suferă când se despart unul de altul de aceea amâna asta tot mai mult. Mai zăbovesc în fața blocului sau în mașină, nu mai vorbim de apelurile telefonice în care pe niciunul nu îl lasă inima să apese tasta END CALL.

Oameni într-o relație de ceva vreme: parcă zâmbesc mai puțin. Se privesc mai puțin. Nu se mai plimbă, întotdeauna se grăbesc către un loc. Nu mai găsesc nimic nou în ei așa că discută mai mult despre orice altceva sau despre cum le-a fost ziua. Nu se mai sărută așa des. Dacă tot ies în oraș, o fac mai des în grupuri unde se integrează. Dacă vor să vorbească doar ei, pot rămâne și acasă. Gătește ea, el descarcă un film. Lista cu ”Să facem ceva nou împreună” se scurtează pe zi ce trece, nu mai simt că fac lucruri noi de ceva vreme. La telefon se expediază mai repede.

cuplu2

Inevitabil, primele întâlniri sunt doar primele.
Mai logic nu se poate.

Inevitabil, te poți plictisi iar gândul asta poate fi îngrozitor. Să te plictisești de cineva de care după primele 2-3 întâlniri simți că nu poți să trăiești? Trebuie să muncești să ții trează pasiunea? Cine mai face asta? Cine mai are timp?

Tuturor ne este dor de o primă întâlnire. De senzațiile unei prime întâlniri. De incomfortul ăla atât de comfortabil. De emoții. De fiori. Prima atingere a mâinilor. Primul sărut.

Primele 50 de întâlniri sunt cele mai grele.

PS: Există și o comedie simpatică cu titlul ăsta ”50 first dates”.

Sursă foto: tumblr.com
Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Current month ye@r day *