Peanut butter, peanut butter… Curiozități de prin filme.

Imposibil să nu fi auzit în vreun film american de peanut butter… Spre exemplu, în filmul ”Meet Joe Black”, Brad Pitt, care interpretează rolul unui demon ajuns pe pământ, descoperă untul de arahide și nu mai se desparte de lingurița respectivă, fiind fascinat de gustul acestuia. Am mai auzit și în alte filme de peanut butter, dar modul în care Brad îi face reclamă în acel film, te pune pe gânduri. Cu ocazia asta vă recomand și acest film, este foarte tare, eu l-am văzut prin 2009!

Unt de Arahide FelixZilele trecute mă aflam la cumpărături „fără listă„, genul de cumpărături unde doar explorezi rafturile fără vreun scop anume, în căutarea unor gustări noi. Atunci am reîntâlnit untul de arahide și mi-am zis că este cazul să îl testez. Am terminat în grabă restul cumpărăturilor, am ajuns acasă și am desfăcut borcanul. Prima reacție a fost ”bleah, untură cu gust de alune”. Apoi l-am întins pe o felie de pâine conform indicațiilor de servire de pe borcan și mi-am turnat un pahar cu lapte. Nu mai era la fel de neplăcut gustul, dar tot nu pot spune că îmi place. Tot mai bună nuttela, finetti sau clasicele gem și dulceață de casă…

Totuși mă gândesc că trebuie să aibă și acest unt de arahide proprietățile lui nutritive așa că l-am căutat pe Google. Iată ce am găsit:

Untul de arahide poate fi folosit atât ca o gustare, întins pe pâine, în fursecuri, dar şi în feluri mai elaborate de mâncare. Este o sursă bună de proteine, una mai indicată decât proteină animală, pentru că se strică mai greu.
Este plin de acizi graşi benefici, minerale şi vitamine esenţiale, precum vitamina E, niacina, acid folic şi magneziu. Este bun pentru prevenirea diabetului de tip 2, în special în cazul femeilor. Are şi resvestrarol, un compus care previne distrugerea vaselor de sânge.
În medie, o lingură de unt de arahide are în jur de 90 de calorii, 9 grame de grăsime (dintre care 90% sunt mono şi poli-nesaturate), 4 grame de proteine şi 1 gram de fibre. Astfel îţi va oferi energie, îţi va menţine senzaţia de saţietate şi îţi va regla tranzitul intestinal. Este bine să nu consumi, totuşi, mai mult de 2 linguri pe zi, dacă ţii la silueta. (Sursa: ziare.com)

Dacă tot l-am cumpărat, atunci voi folosi acea singură linguriță recomandată, pe pâine, cu un pahar de lapte, dimineața. Și voi testa, în continuare, mai devreme sau mai târziu, ceea ce văd prin filme :))

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Current month ye@r day *