Duminica dupa-amiaza cei de la Zappa Club din Ploiesti postau pe pagina lor de facebook ca vor lua o mica pauza la inceputul saptamanii pentru ceva renovari. Nimic deosebit pana aici. Marti dimineata stopinfractori.ro anunta ca Zappa a fost inchis de politisti din cauza unor nereguli.

zappa afi

Citez:

“În noaptea de 27/28.09.2014, între orele 23.30 – 03.30, a fost organizată o acţiune la Clubul Zappa din Ploiești, la care au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Investigarea Fraudelor, Ordine Publică, A.E.S.P., Criminalistică şi S.A.S., în cooperare cu specialişti ai C.J.P.C. Prahova şi I.T.M. Prahova.

În incinta societății, unde se aflau aproximativ 250 de persoane, s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte organizarea spaţiilor pentru fumători/nefumători, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 500 de lei şi s-a dispus măsura supendării activităţii localului până la remedierea deficienţelor. De asemenea, s-a constatat că la bar nu existau măsuri gradate omologate de 10, 15, 25, 30 şi 60 ml., fapt pentru care s-a dispus sancţionarea societăţii comerciale cu amendă în valoare de 20.000 de lei. Neregulile nu s-au oprit aici. Ca urmare a verificării disciplinei de casă, au fost constatate diferenţe în plus la sumele încasate, în valoare totală de 471 de lei, suma fiind indisponibilizată, urmând a fi sesizate organele financiar-fiscale pentru dispunerea măsurilor legale. Totodată, au fost identificate, de către inspectorii I.T.M. Prahova, 19 persoane care şi-au declarat calitatea de angajat, urmând a se efectua verificări ulterioare şi luarea măsurilor legale, după caz.”

“Gurile rele” si anonime au dat vina pe Sky… “cuiva nu-i mai vin clienti in club ..undeva in alta parte decat zappa :))” si “sky iz da limit ma frend” sunt doar cateva din comentariile care au aparut in online.

Zappa insa merge mai departe si si-a anuntat evenimentele acestei saptamani inca de ieri (marti), iar aseara locatia a fost deschisa pentru seara de salsa.

Good job , Zappa ! 🙂

Ce s-a intamplat oare cu Trip 301? Dar cu Koshin? Acestuia din urma i se tot anunta redeschiderea, fara nicio data concreta insa. De ce dispar unele cluburi din Ploiesti? Managementul, popularitatea sau factori externi sunt de vina? 🙂

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Current month ye@r day *